Tehnic, mierea si zaharul (sucroza) se aseamana prin faptul ca sunt ambele surse de energie pentru speciile respective. In cazul trestiei de zahar, un membru al familiei ierbii (Poacee), care include graul, porumbul si orezul, sucroza furnizeaza energie pentru frunzele ei si este o sursa de energie usor de transportat catre alte parti ale plantei, precum radacina, care nu produce propria ei energie.
Mierea, desigur, este produsa de albine din nectarul florilor doar pentru scopul alimentar al stupului.Dincolo de aceasta evidenta similaritate, totusi diferentele intre miere si zahar sunt mult mai profunde.
Mai intai, mierea este un aliment integral si sucroza nu este. Cu alte cuvinte, sucroza este un izolat – tehnic doar un compus chimic – extras dintr-un fundal de sute de alti compusi din cadrul intregii plante, in timp ce mierea este compusa dintr-o multime la fel de complexa de compusi, dintre care multi sunt binecunoscuti (incluzand macronutrienti si micronutrienti, enzime, probiotice si prebiotice, etc.), altii al caror rol este inca un mister total.
Descopera toata gama noastra de produse apicole!
Chiar si „zaharul” din miere, pe care l-am putea in mod gresit considera egal (datorita echivalentelor clasificarii calorice si nutritive) cu „zaharul” din trestia de zahar, este o complexa mixtura de monozaharide (glucide simple), glucoza si fructoza, si cel putin 25 diferite oligozaharide (care sunt glucide complexe compuse din doua si pana la zece monozaharide legate laolalta), incluzand mici cantitati de sucroza dizaharida, ca si trizaharide (zaharuri triple) precum melezitoza si erloza [i].
Interesant, daca ar fi sa izolezi fructoza din miere, si sa o consumi in izolare in doze occidentale (peste 57 gr. /zi), probabil ar contribui la peste 70 de efecte adverse de sanatate induse de fructoza; in principal rezistenta la insulina, steatoza (boala ficatului gras), obezitate, hipertensiune si nivel inalt al zaharului din sange. Dar aseaza fructoza inapoi in fundalul complex incastrat de chimii nutritive pe care il numim miere, si fructoza isi pierde malignitatea (rautatea) monochimica pentru sanatatea noastra.
Hrana este sistemul suprem de livrare al nutritiei. Redu alimentele integrale la parti, si apoi concentreaza-le si consuma-le excesiv, si ai reteta pentru un dezastru asupra sanatatii pe care il putem vedea peste tot in jurul nostru astazi in masele simultan supra- si sub-nutrite care inca mai cred ca „o calorie este o calorie”, iar „un carbohidrat este un carbohidrat”, fara a realiza ca diferentele calitative sunt atat de profunde, incat una literalmente vindeca, in timp ce alta literalmente ucide.
Dar diferentele dintre miere si zahar nu sunt in mod simplu bazate pe compozitiile lor chimice si nutritive specifice, dar si pe durata timpului in care noi, oamenii, ne-am adaptat la ele ca sursa de energie si alimentatie.
Mierea a fost in principal indulcitorul concentrat consumat de oameni pana dupa 1800, cand a inceput productia industriala de zahar obtinut din trestie de zahar. Desi
prima referinta scrisa despre miere a fost gasita pe o tableta sumeriana veche de 4 000 de ani [ii], iar imagini de oameni cautand miere au fost gasite in picturile rupestre din Spania, care sunt vechi de cel putin 8 000 de ani, putem presupune ca relatia noastra de dragoste cu materia dulce providential furnizata de albine are o istorie mult mai veche, poate de sute de mii de ani, daca nu chiar de milioane de ani.
Indiferent de data exacta a introducerii in dieta noastra din perspectiva biologiei si nutritiei evolutioniste, este clar ca, corpul nostru a avut infinit mai mult timp de adaptare la miere decat la zahar. Este la fel de instructiv faptul ca trestia de zahar este in aceeasi familie de ierburi ale caror seminte in forma de „graunte de cereale” le consumam astazi intr-o asemenea bogatie incat, argumentabil, ne sapam incet groapa mormantului cu dintii (in special cu molarii care sfarama grauntele). La urma urmei, le consumam doar de 10 000 -20 000 de ani, iar in unele cazuri, de mai putin de 10 generatii – o nanosecunda ca timp biologic, chiar daca din perspectiva trairii unei singure vieti umane, sau chiar ca si timp cultural luat ca intreg, ar putea parea precum „dintotdeauna”.
Pentru aceia dintre sceptici care considera aceasta reflectie asupra diferentelor dintre miere si zahar o simpla teorie, acum exista o gramada de cercetari clinice ce confirma diferentele lor semnificative.
Un studiu clinic dublu-orb, randomizat si intitulat "Efectul mierii fata de sucroza asupra apetitului, asupra hormonilor regulatori de apetit si asupra termogenezei de dupa luarea mesei/Effect of honey versus sucrose on appetite, appetite-regulating hormones, and postmeal thermogenesis", publicat in 2010 in Jurnalul Colegiului American de Nutritie/Journal of the American College of Nutrition, a comparat efectele mierii si ale zaharului asupra hormonilor apetitului (grelina, peptida YY) si efectele glicemice si termice de dupa o masa, la 14 femei sanatoase, non-obeze.
"La urma urmei, le consumam doar de 10 000 -20 000 de ani, iar in unele cazuri, de mai putin de 10 generatii –" - probabil de 1000- 2000 de ani
Atentie! Pentru cei care tin regim (de slabit), titlul duce in eroare. Mierea depune mancarea in grasime la fel ca si zaharul sau alti inlocuitori de zahar. O cafea cu miere la un mic dejun si e suficient. In rest, articolul are dreptate. Desi ambele sunt dulci, mierea e buna, sanatoasa, naturala (nu cea din comert). In special cea de salcam, originala, culeasa la maturare (fara apa in ea). Zaharul e o otrava dulce, care pe langa problemele cu greutatea aduce si multe alte boli.
Imi place viata verde viu