Comandă telefonic 0770 363 621 Contul meuDespre noiContact
MeniuCaută
  1. Viata Verde Viu
  2. Blog
  3. Spirit
  4. 5 greseli frecvente ce pot afecta o relatie si alternativele acestora

5 greseli frecvente ce pot afecta o relatie si alternativele acestora

In ciuda celor mai bune intentii, deseori adoptam in relatiile noastre obiceiuri care ne saboteaza comunicarea, prietenia si pasiunea. Pe langa mostenirea familiala si relatiile trecute, societatea occidentala ofera un mediu in care accentul este pus

In ciuda celor mai bune intentii, deseori adoptam in relatiile noastre obiceiuri care ne saboteaza comunicarea, prietenia si pasiunea. Pe langa mostenirea familiala si relatiile trecute, societatea occidentala ofera un mediu in care accentul este pus pe satisfactie imediata, asteptari nerealiste si valorificarea independentei in detrimentul interdependentei, ce duce catre comportamente si perspective ce limiteaza abilitatea de a deveni si a ramane conectati.

Din fericire, exista cateva lucruri practice care pot consolida relatiile. Mai jos puteti gasi cateva sfaturi pentru identificarea a cinci obiceiuri nesanatoase si inlocuirea lor cu cinci remedii care sa hraneasca relatia.

  1. Inlocuieste atitudinea defensiva cu una deschisa.

Devenim defensivi atunci cand luam lucrurile personal si percepem negativ parerile altora. Ar ajuta sa lasam la o parte atitudinea defensiva pentru a asculta cu adevarat parerile altora, fara spirit critic, fara dorinta de a domina, fara pretentia ca altii sa se schimbe si fara sa avem pregatita o lista de reprosuri.relatie

O atitudine deschisa implica receptivitate la pareri si la puncte de vedere diferite, precum si rezolvarea lipsei de comunicare fara invinuirea partenerului pentru asta. O atitudine deschisa inseamna sa poti primi si intelege parerea partenerului si nevoile acestuia, chiar daca ele sunt diferite de ale tale.

  1. Inlocuieste spiritul critic cu grija plina de intelegere.

Exprimarea ingrijorarii sau a nemultumirii intr-un mod critic cu siguranta va determina o reactie defensiva din partea partenerului. Evita sa faci observatii critice de genul “Niciodata nu speli vasele! Esti lenes si nesimtit!” Cunoasterea propriilor nevoi/dorinte te vor ajuta sa poti comunica adevarata problema (care, de obicei, nu are legatura cu vasele).

Cand vrei sa comunici framantarile tale unei persoane, abordeaz-o cu intelegere si dragoste. Renunta la generalitati si apelative. Fa referire exact la momentul care te-a deranjat si la ceea ce s-a intamplat, explica ce ai simtit si ce ai crezut ca inseamna si apeleaza la partenerul tau pentru a gasi impreuna o rezolvare care pe viitor sa fie multumitoare pentru amandoi. De cele mai multe ori nu este vorba despre vase, ci despre felul in care percepem o situatie, ce credem ca inseamna ea pentru noi si pentru relatia noastra.

  1. Inlocuieste dorinta de a domina cu aprecierea relatiei (chiar daca asta inseamna sa renunti la a avea tu dreptate).

Abordarea unei relatii cu dorinta de “a castiga” si de “a avea dreptate” de regula ne face sa cadem in capcana competitivitatii – cine ce a facut, si cine a facut ceva mai important. Atunci cand vrem doar sa strangem cat mai multe puncte nu facem decat sa cream in cadrul relatiei tensiune si resentimente in loc de satisfactie si sprijin.

Renunta sa-ti doresti sa ai mereu dreptate. Accentul trebuie pus pe abordarea provocarilor ca o echipa, nu ca doi concurenti intr-o confruntare. Simbolul unei relatii de succes este colaborarea, nu competitia.

  1. Inlocuieste dorinta de a-ti schimba partenerul cu acceptarea acestuia.

O modalitate sigura de a-ti face partenerul sa devina defensiv este sa-i ceri sa schimbe felul in care se comporta daca nu. Ultimatumurile si amenintarile duc la pierderea increderii si a capacitatii de comunicare in cadrul relatiei. Putem deschide o discutie atunci cand vedem ca trebuie facuta o schimbare, dar trebuie schimbat modul in care o facem.

Venind dintr-o zona a acceptarii, mesajul este unul de dragoste neconditionata si apreciere. Concentrarea pe acceptare ne ajuta sa pastram contactul cu ceea ce conteaza de fapt. Daca simtim ca trebuie facuta o anumita schimbare, cerand-o (nu impunand-o) deschidem calea unui proces de colaborare si progres organic. Cu toate acestea, cererea noastra poate ramane fara raspuns, amintindu-ne sa ne concentram pe  acceptarea celuilalt sau pe a schimba ceva la noi insine.

  1. Nu asculta pentru a reprosa, ci pentru ca esti curios sa intelegi.

Deseori, cand pretindem ca ascultam pe cineva, de fapt nu-l intelegem cu adevarat. Auzim una sau doua idei principale cat sa intelegem ca au o perspectiva diferita de a noastra si ne grabim sa formulam o replica. Este usor sa te preocupe numai dorinta de “a castiga” sau de a-l face pe partener sa vada “punctul tau de vedere” fara sa incerci sa auzi cu adevarat punctul acestuia de vedere.

Putem da dovada de curiozitate ascultand pentru a intelege, nu pentru a da o replica. A asculta pentru a intelege implica dorinta sincera de a intelege punctul de vedere al partenerului, in loc de simpla emitere de prejudecati si presupuneri. Curiozitatea si capacitatea de a asculta pentru a intelege transmite partenerului mesajul ca il iubesti si ca apreciezi relatia cu acesta.

Aceste cinci lucruri nu sunt usor de pus in practica, dar au puterea de a transforma complet o relatie si totodata relatia cu sine! Mult noroc!

Sursa utilizata:

http://www.mindbodygreen.com/0-14482/5-common-mistakes-that-hurt-relationships-what-to-do-instead.html - relatie

#dreptate #greseli #relatie

Ce au mai parcurs alti cititori...

Cele 4 stadii ale iubirii (explicate de neurostiinta)
Adaugă comentariul tău
Primești săptămânal inspirație verdevie
promoții și prețuri speciale, acces la tombole și concursuri exclusive...
Termeni și condițiiCookiesConfidențialitate GDPRDisclaimerANPC
Copyright 2024 Viata Verde Viu | Ghidul tău de sănătate holistică și magazin online cu alimente, suplimente și produse bio.. Toate drepturile rezervate.
VVV Health Company SRL, Nr. Reg. Com.: J24/1813/2022, CIF: RO46758101